Pensiile militarilor revin la nivelul anterior tăierii
Pensiile militarilor care au fost diminuate prin Ordonanţa 1/2011 revin la cuantumul calculat pentru decembrie 2010. Decizia a fost adoptată ieri în unanimitate de plenul Senatului. „Din cauza distrugerii arhivelor sau deteriorării acestora în timp, documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor pentru calculul pensiei nu au putut fi obţinute în timpul prevăzut de ordonanţă. Pentru un număr însemnat de persoane care, din motive independente de voinţa lor, nu au putut dovedi veniturile în termenul legal, pensiile acestora s-au diminuat faţă de cel obţinut legal în baza legislaţiei anterioare”, se arată în propunerea legislativă adoptată de Senat. Proiectul mai trebuie să treacă şi de Camera Deputaţilor, decizională în acest caz. (D. Haţegan)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK